Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

TIMP (DIN PATRU TIMPI AI MOTOR.) - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru TIMP (DIN PATRU TIMPI AI MOTOR.)

 Rezultatele 1 - 1 din aproximativ 1 pentru TIMP (DIN PATRU TIMPI AI MOTOR.).

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... pe jos. însă la Brăila m-am făcut hamal în port - eram cel mai bun gimnastic din clasa mea și puteam să bat pe oricine din cele două clase superioare ale mele. Chiar de la Brăila mi s-a pierdut urma. Pe urmă, pe unde n-am umblat! Am ... nu prea veneau prin părțile noastre, învățam astfel de la turci, de la greci și de la alți străini care știau, și mai cu seamă din cărțile cu istorioare copilărești și din dicționarele cele stângace. După ce a izbucnit războiul cel mare, ca la un an, am vrut să plec la Marsilia să mă înrolez ... tot mai nimerit este să mă pierd în vălmășagul și-n lavra orașelor mari. Și m-am aciuat la Iași o dată cu primele ninsori din anul acela 1915. însă chiar într-a doua săptămână m-am întâlnit cu doi concetățeni din târgul meu oltenesc. Eu i-am recunoscut de îndată, însă credeam că ei nu vor ghici cine sunt sub trăsăturile anilor din urmă și mai cu seamă cu statura mea cea nouă, care de când fugisem crescuse cu repeziciune de copac. Totuși i-am văzut că mă ...